10.000 de lei. Este suma cu care a fost sancționat Ministerul Educației din cauza ordinului ce elimină bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a. Sancțiunea a fost dată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. „Fapta Ministerului
4.Sensul nesigur al lui ceea ce. Acordul greșit apare și din cauza sensului nesigur pe care îl are pronumele relativ compus, cu formă invariabilă ceea ce, devenind subiect, ce-i drept, atipic, în cazul acuzativ, în mintea vorbitorului. Cum se mai poate evita confuzia dintre în ceea ce privesc și în ceea ce privește
O echipă de oameni de ştiinţă avertizează că Terra se confruntă deja cu "'Codul Roşu'', conform unui studiu publicat cu câteva zile înainte de deschiderea conferinţei ONU privind schimbările climatice COP27, care va avea loc la Sharm el Sheikh în Egipt. "'Umanitatea se confruntă fără echivoc cu o urgenţă climatică'', a scris
Schimbare majoră în ceea ce privește simptomele infecției cu Covid-19 Publicat la 24 octombrie 2022, 21:31 de Dosofteea Lainici Un simptom resimțit de majoritatea persoanelor care au fost infectate cu Covid-19 a fost eliminat din lista de simptome. La începutul acestei luni, persoanele infectate cu Covid-19 credeau că au o simplă gripă. Stiri calde
Actualul sezon este mai intens in ceea ce priveste virozele si, probabil, se va termina mai repede decat in alti ani, potrivit ministrului Sanatatii, Alexandru Rafila. "Este un sezon mai intens in ceea ce priveste virozele. Probabil ca se va termina mai repede decat anii trecuti. Stiti ca a inceput scoala putin mai repede.
privi TOR, -OARE, privi tori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care priveste, care se uita la cineva sau la ceva. Loc. prep. privi tor la = referitor la, relativ la, in ceea ce priveste, in privi nta; asupra, despre. ♦ (Substantivat) Persoana care asista la un spectacol artistic sau, p. ext., la o adunare, la o ceremonie etc.; spectator. - privi + suf.-tor.
VSsW. Printre primele trei locuri în ceea ce privește creșterea vânzărilor după Bulgaria sunt completate de Irlanda cu 42,2% (6328 vs. 4449) și Letonia cu 39,7% (1538 versus 1101). Și există și patru țări care nu și-au revenit încă de la nivelurile din 2021 - Ungaria (-1,1%), Slovacia (-9,7%), Slovenia (-8,5%) și Suedia (-2,6%).
în ceea ce privește loc.prep. privitor la, referitor la loc.prep. Notă: Often used in legal language, in reference to court cases. vis-a-vis, vis-à-vis prep: Gallicism (in relation to) în ceea ce privește loc.prep. referitor la loc.prep.-wise suffix (relating to particular thing) în legătură cu loc.prep. în ceea ce privește expr.
O echipă de oameni de ştiinţă avertizează că Terra se confruntă deja cu "'Codul Roşu'', conform unui studiu publicat cu câteva zile înainte de deschiderea conferinţei ONU privind schimbările climatice COP27, care va avea loc la Sharm el Sheikh în Egipt. "'Umanitatea se confruntă fără echivoc cu o urgenţă climatică'', a scris
În ceea ce- i privește pe studenți, stăm bine. Aceeași interpretare sintetică și aceeași soluție de acord se aplică la varianta fără „ceea" (în ce privește rezultatele examenului de bacalaureat, stăm bine) sau când în locul lui „ceea ce" apare pronumele relativ „cât": Cât privește rezultatele examenului de bacalaureat, stăm bine.
10.000 de lei. Este suma cu care a fost sancționat Ministerul Educației din cauza ordinului ce elimină bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a. Sancțiunea a fost dată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. „Fapta Ministerului
in ceea ce priveste